Era o zi de iarnă, în Ajunul Crăciunului din 1997. În timp ce brașovenii așteptau să vină Moșul, la marginea orașului, într-un mic depozit, doi tineri se chinuiau, pe un frig tăios, să încărce un malaxor Sigma de 1.200 kg într-o mașină închiriată. Era primul lor contract important și livrarea comenzii nu putea fi amânată. După ce au ancorat bine utilajul, au pornit la drum… Un drum care continuă de aproape 20 de ani.
Ciprian Brebeanu și Gabriela Poteraș s-au cunoscut în anul 1989 chiar în hala pe care aveau să o cumpere peste ani pentru propria lor companie, unde își desfășoară și astăzi activitatea. Pe atunci însă, cei doi erau angajați ai acelei fabrici de stat, cu aspirații mari, dar perspective limitate de vremurile respective. Din fericire, evenimentele de la sfârșitul acelui an au adus schimbările care i-au încurajat să-și facă planuri pentru un viitor mai bun.
Începutul pe cont propriu nu a fost ușor, ci dominat de probleme ce păreau adeseori fără rezolvare. Cei doi antreprenori se confruntau nu doar cu lipsuri financiare, ci și cu dificultăți de adaptare la nou-născuta economie de piață, în haosul legislativ al acelor ani, însă elanul vârstei, marea lor dorință de a reuși, susținerea celor apropiați, munca și sacrificiile pe plan personal i-au ajutat să depășească situațiile dificile. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor, a zilelor lungi de muncă și a nopților nedormite, prima încercare antreprenorială – un mic magazin alimentar pornit cu un împrumut de 600 de mărci germane – n-a fost un succes. Au urmat câțiva ani de tatonări, săraci în reușite, dar foarte bogați în experiențele acumulate.
Norocul avea să le surâdă abia în 1994, când au primit propunerea de a se ocupa de administrarea filialei românești a unei companii din Milano, producătoare de ambalaje pentru industria alimentară, un alt producător milanez oferindu-le în paralel oportunitatea de a-i distribui materiile prime pentru industria de panificație. Mediul concurențial era deja puternic. Pe piață activau companii experimentate, care dispuneau de mijloace tehnico-financiare redutabile. Fără să se lase descurajați, încetul cu încetul, cu mari eforturi, dar și cu multă ingeniozitate, Ciprian și Gabriela au dezvoltat o rețea de distribuție a materiilor prime pentru panificație, patiserie și cofetărie în 5 județe din centrul țării și totodată o rețea de distribuție în Brașov pentru produsele alimentare obținute în regim barter de la beneficiarii materiilor prime.
Prima întâlnire „grea” cu reprezentantul unei firme producătoare de utilaje a avut loc la începutul lui 1996. Pe atunci, cei doi nu știau mai nimic despre lumea complexă a vânzării utilajelor, lume în care tocmai pășiseră. Hotărârea de a rămâne definitiv în acest domeniu nu a venit însă imediat, ci după o perioadă mai complicată, marcată de o asociere nepotrivită în vederea realizării unei brutării moderne, în paralel cu activitatea de distribuție și cea de vânzare a malaxoarelor și a cuptoarelor pentru panificație, patiserie și cofetărie. Cu toată că au investit multă muncă și energie, proiectul a eșuat, punând în pericol întreaga afacere clădită cu trudă de cei doi antreprenori. Acesta a fost momentul când Gabriela și Ciprian au luat hotărârea fermă ca pe viitor să se bazeze exclusiv pe forțele proprii, fără alte asocieri.
Examenul de maturitate a sosit la începutul anului 2001, când un fost colaborator le-a cerut livrarea unui cuptor de dimensiuni mai mari față de toate celelalte vândute până atunci. „Această solicitare venise, parcă, să compenseze perioada plină de greutăți prin care încă treceam. A fost o nouă speranță și șansa de a continua ceea ce începuserăm în urmă cu mulți ani”, povestește Gabriela Poteraș.
Astfel, în ianuarie 2001, cei doi antreprenori înființează NOVA PAN, o companie determinată să dezvolte vânzările și servisarea echipamentelor pentru morărit, panificație, patiserie și cofetărie.
De-a lungul anilor, Ciprian și Gabriela au invitat să li se alăture oameni în care au crezut, construind împreună cu aceștia o echipă solidă, o companie statornică, într-o perioadă frământată, când firme apăreau și dispăreau peste noapte.
Pentru varianta completă a articolului, detalii AICI.