Chiar dacă în domeniul IT remunerația este cu mult peste ceea ce se oferă pe piața economică, acesta nu este ocolit aceeași problemă cu care se confruntă cei mai mulți angajatori. Anume, aceea de a identifica și oferta candidați care să se potrivescă profilului căutat. Fiind un domeniu în plină dezvoltare, companiile au început să accepte candidați fără experiență, pe care îi școlesc ulterior, dar și persoane care nu au studii de specialitate. Cum va afecta acest fapt piața locurilor de muncă? Se va adânci deficitul de personal specializat din celelalte domenii?
Lupta pentru candidați
Conform unui studiu realizat de Smartree, în 2016, pe locul întâi în topul angajărilor s-au clasat cele din domeniul IT. Pe lângă faptul că este un domeniu în plină dezvoltare, ceea ce asigură un confort oricărui angajat, companiile au lărgit gama de beneficii, oferind o varietate de facilități pentru a motiva și atrage cât mai mult personal. Astfel, la cele clasice, se adaugă grădinițe pentru copiii angajaților, program flexibil, posibilitatea de a lucra de acasă etc. Din acest punct de vedere, vorbim de un domeniu în care se încearcă să se diminueze cât mai mult distanța dintre viața profesională și cea personală. Din ce în ce mai multe companii din domeniul IT oferă posibilitatea angajaţilor să petreacă timp de calitate alături de copiii lor, chiar la locul de muncă, investind în infrastructura de relaxare, cum ar fi săli de jocuri sau sport.
Pe viitor, potrivit rezultatelor unei cercetări realizate de AIMS International România, peste 80% din companiile IT își doresc să crească numărul de angajați cu 26,33%, adică aproximativ 17.000 de persoane. Având în vedere criza de personal de pe piața economică, angajatorii din IT vor crește nivelul salariilor cu o cifră medie de 8,43%, pentru a putea atrage numărul de personal de care au nevoie, potrivit rezultatelor aceluiași studiu.
Fericirea la locul de muncă
Decizia de a angaja și personal fără specializare și experiență în domeniul IT a fost poate una dintre cele mai bune decizii. În primul rând, să ne gândim la un student care termină facultatea, de exemplu, în domeniul studiilor europene și relațiilor internaționale, geografie, istorie etc. Care sunt șansele lui reale să-și găsească un loc de muncă în domeniul său? Aproape zero, ceea ce duce la a se gândi la o schimbare de domeniu. Aș vrea să atrag atenția că nu banul este cel care înclină balanța, ci faptul că un angajator investește în tine, ceea ce este perpecut ca grijă și încredere în personalul său. Despre câte companii din țară se poate spune același lucru? În cazul unui angajat recunoașterea a ceea ce face și a rezultatelor lui vor conta mai mult decât creșterea remunerației ca formă de apreciere. Aceasta este valabil doar dacă salariul nu reprezintă un factor de frustrare, ceea ce în domeniul IT iese din discuție, unde salariul mediu brut este de 6.689 lei, adică dublu față de salariul mediu pe economie din România.
Pasiunea nu poate fi stimulată material. Un om care este pasionat de munca sa va produce resurse, pe când unul preocupat de reputația sa le va consuma. Primul este centrat pe a da, pe când al doilea pe a primi. Într-o situație de criză, un manager se va putea baza pe încrederea și loialitatea celui interesat de munca sa, deoarece și acestuia îi este teamă să nu-i fie luat obiectul pasiunii sale. Cel ce este motivat de reputație în primă fază va critica incapacitatea managerului, ulterior va căuta o altă firmă care să-i stimuleze stima și imaginea de sine. Pentru a evita această dublă constrângere, miza companiilor IT a devenit aceea de a asigura fericirea angajaților prin crearea unui confort financiar, investire în dezvoltarea profesională (aici vorbim și de atragerea de potențiali candidați care nu au studii și experiență în domeniu) și de a aduce familia cât mai aproape de locul de muncă. Parafrazându-l pe filosoful şi istoricul Michel Foucault care afirma că miza unei guvernări este de „a face din fericirea oamenilor utilitatea statului, a face din fericirea oamenilor însăși forța statului”, am putea spune că important pentru managerii din domeniul IT este de a face din fericirea oamenilor însăși forța companiilor pe care le conduc.
Paradoxal, este că dacă ne uităm în alte domenii, deși bătălia pe candidați este la fel de mare, companiile nu au făcut vreo îmbunătățire la nici unul dintre factorii de mai sus. Pentru o persoană care este în căutarea unui loc de muncă sau dorește să-și schimbe locul de muncă, având în vedere că nivelul salarial și beneficiile sunt aproximativ la același nivel la majoritatea companiilor, condițiile de muncă și programul de lucru vor reprezenta criterii de a alege o companie sau alta.
În aceste condiții probabilitatea ca lipsa de personal să se adâncească este din ce în ce mai mare. A fi acceptat fără experiență și studii de specialitate, a se investi în tine pentru a deveni expert într-un domeniu și a-ți asigura confortul familiei tale reprezintă factori care vor fi decisivi pe piața economică.